Bolile venerice – cauzele psiho-afective și tratament psihoterapeutic și bioenergetic

O boală venerică poate sugera un sentiment de culpabilitate cu privire la sexualitatea mea. Este posibil să fi primit o educație religioasă care mi-a format ideea că sexualitatea este ceva murdar și impur. Pentru că mă simt rușinat de gândurile și de gesturile mele, trădate de celălalt, care mi-a transmis boala, cred că trebuie să mă pedepsesc și îmi resping părțile genitale. Mă autopedepsesc și mă autodistrug. Energia sexuală este foarte importantă și foarte puternică, ea făcând parte integrantă din programul meu genetic pentru supraviețuirea speciei. Prin urmare, o boală venerică implică o afecțiune sau o infecție legate de această energie. Dacă o subestimez, o abuzez sau o folosesc într-un mod negativ, prin lipsă de respect față de mine sau față de ceilalți, corpul meu mă avertizează printr-o boală venerică.

Sunt mulțumit cu sexualitatea mea și, mai ales, mă simt bine și împlinit cu persoana cu care îmi împărtășesc intimitatea? Mă respect, sau am impresia că sunt abuzat? Faptul de a nu mă accepta pe mine însumi poate duce la respingere și frustare, iar, pentru că nu mai îmi controlez pulsiunile, atrag o boală venerică care mă obligă să stau la distanță de orice contact sexual pentru o anumită perioadă de timp, sau, este posibil să îmi atrag această boală pentru a mă răzbuna pe partenerul meu, atunci când simt că acesta m-a abandonat pe plan afectiv și nu mai venerez nimic la el.

În cazul în care sunt afectat de chalamydia, acest lucru înseamnă că îmi este teamă de putere, mai ales de cea sexuală, care ar putea duce la un abuz, a fi abuzat sau a abuza pe cineva. Mă culpabilizez atunci când îmi simt pulsiunile. Îmi este teamă atât de ceea ce simt cât și de ceea ce este în jurul meu. Care este frustarea care mă deranjează în viața mea sexuală? Corpul meu exprimă ceva ce aș vrea să îi spun partenerului meu? Am impresia că sunt neputincios în această situație? Mă simt dominat în aspectul meu feminin sau masculin. Am nevoie de o distanțare pentru a analiza relația mea cu partenerul meu și corpul meu este acela care trasează limitele, pe care eu nu îndrăznesc să le exprim, deoarece am o stare de slăbiciune. Aș vrea să schimb unele aspecte ale relației, dar mă simt incapabil să mă poziționez. Nu găsesc cuvintele potrivite și acest lucru mă deranjează.

Gonoreea, denumită și blenoragie, indică iritarea mea legată de incapacitatea de a îndeplini anumit lucruri. Vreau să realizez lucruri mari, dar mă devalorizez atât de mult încât nu mai am nici o energie pentru a face ceva. De asemenea, sunt dezamăgit de partenerul meu.

Sifilisul indică faptul că mă refugiez într-o sexualitate golită de sens. Este o boală care aduce o anumită rușină asupra familiei. Îmi ignor adevăratele sentimente și am relații cu partenerul meu în care încerc să îmi exercit puterea, sau vreau să fiu eu pe primul loc.

Dacă am o boală veneric este posibil să existe un sentiment de pierdere sau o frică de bandon pe plan afectiv? Care este calea pe care trebuie să o urmez pentru a îmi regăsi echilibrul și unicitatea? Există în mine un aspect de fuziune cu celălalt pe care nu l-am sezizat în relațiile mele și care nu îmi convine?

Vindecare

Este important să accept că sexualitatea mea este o formă de exprimare a iubirii și a dorinței mele de a mă uni cu celălalt. Învăț să oserv ceea ce este bun pentru mine, și ce anume nu îmi convine. Accept să îmi contactez sentimentele interioare pentru ca relațiile mele să fie sincere și sănătoase. Îmi folosesc puterea într-un mod pozitiv și las să circule în mine toate energiile creatoare. Aleg să îmi revizuiesc poziția în relațiile afective și sexuale. Las să circule liber ideile noi și îmi păstrez spiritul deschis. Îmi adaptez modul de gândire și accept faptul că această experiență este un mijloc de a mă dezvolta și de a îmi regăsi echibrul afectiv.

Jaques Martel – Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor; Cauzele subtile ale îmbolnăvirii

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să discutăm mai multe pe tema lui și/sau temele conexe, vă rog să nu ezitați să mă sunați la numărul de telefon 0724 511 176 (număr cu tarif normal), să scrieți un comentariu aici, să trimiteți un e-mail la adresa luminasinelui@yahoo.ro, sau să folosiți pagina de Facebook Lumina Sinelui . Vă asigur că vă voi ajuta cu toată dragostea și lumina! Vă mulțumesc anticipat și vă aștept!

Cu drag,

Radu Mihai Fătulescu – Terapeut Theta Healing și Holistic și Consilier Dezvoltare Personală și de Afaceri

Așa să ne ajute Dumnezeu!

La mulți ani!

Un An Nou magic vă doresc!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s