Iertarea este o formă de a iubi (2)

Dorinţa de a nu ierta indică dorinţa de a judeca. Cine îţi dă dreptul să judeci? Cine îţi dă dreptul să arunci piatra? A judeca înseamnă că tu ştii mai bine. Serios, chiar dispui de o asemenea cunoaştere? Cunoşti din interior experienţa celuilalt sau doar o interpretezi, trecând-o prin filtrele inevitabil limitate ale minţii tale? A judeca înseamnă a decide că celălalt nu este într-un anumit fel, anume cel pe care tu îl consideri dezirabil sau optim. În relaţiile de cuplu sau de familie, se întâmplă frecvent, însă de unde ştii că felul în care vezi tu lucrurile este şi cel mai bun? Poate că este cel mai bun pentru tine. Dar de ce ar fi şi pentru celălalt? Cine îţi dă dreptul să hotărăşti cum trebuie să fie celălalt?

Iertarea

Ştii de ce nu îl laşi pe celălalt să fie aşa cum este? Pentru că aşa cum este nu se suprapune peste cum vrei tu să fie, iar asta te doare. Tot ce poţi face este să încerci să suporţi durerea şi să-i comunici cum ţi-ar plăcea să fie. Nu ai nici un drept să îl judeci şi să îl schimbi în sensul “bun” din punctul tău de vedere. Viaţa lui îi aparţine lui. Ştiu, credinţa că viaţa lui îţi aparţine ţie are o savoare aparte, la care nu poţi renunţa uşor. Dacă nu-ţi place cum este celălalt, spune-i asta şi ajută-l să se schimbe dacă el doreşte şi te solicită. Creează-i condiţiile pentru schimbare. Şi nu uita să analizezi beneficiile pe care le ai tu din schimbarea lui. Fii onest. S-ar putea ca cel care are nevoie de schimbare să nu fie el, ci să fii tu. Dacă nu eşti suficient de matur, nu-ţi vei asuma această nevoie şi o vei proiecta asupra lui. Nu cred că vrei să ştii cât de frecvent este acest mecanism de apărare.

În spatele judecăţii ar putea sta propriile tale fapte din trecut pentru care nu te-ai iertat. Nu eşti conştient de această culpabilitate pe care o târăşti după tine şi apelezi la o modalitate ingenioasă de a scăpa de ea. O atribui celuilalt! Vinovăţia proiectată şi judecata formează un tot. Dacă cineva în jurul tău a greşit, aceasta devine o oportunitate pentru tine de a te descotorosi de ostilitatea pe care o conţineai, dar nu ştiai ce să faci cu ea. Dacă se acumulase, “destinatarul” nu va înţelege nimic din reacţia ta. Şi este normal, deoarece reacţia ta exagerată nu are aproape nici o legătură cu el. Acest fel de judecată te poate antrena pe o spirală a culpabilităţii. Iată cum: ai greşit undeva şi te simţi vinovat. Nu te poţi ierta şi hotărăşti să te pedepseşti. Dar nu te poţi nici pedepsi, şi atunci proiectezi vina asupra altcuiva şi îl pedepseşti pe el. Undeva, într-un colţ al sufletului, realizezi că îl condamni pe nedrept şi te simţi culpabil. Şi de aici totul se reia.

În opoziţie cu judecata, actul de a ierta este echivalent cu a refuza să condamni, să sancţionezi şi să cauţi vinovaţi. În fond, cum îl va face pedeapsa mai bun pe cel care a greşit? Şi ce alt mesaj transmite pedeapsa, dacă nu acela că imperfecţiunile şi slăbiciunile îi sunt inacceptabile, iar el nu este demn de a fi iubit?

Psihologic vorbind, un om care este pedepsit nu devine mai iertător. El devine mai pedepsitor, pentru că asta e singura lecţie care i se predă. El învaţă că la greşeală se răspunde cu pedeapsă şi că orice vinovăţie se plăteşte. Acesta e circuitul legii. Legea se întemeiază pe frică. Iertarea se întemeiază pe iubire. Dar iubirea nu poate exista în junglă. În junglă, e nevoie de lege. Astfel a apărut civilizaţia! Cine priveşte atent, va sesiza jungla imediat sub straturile civilizate ale omului modern. Este suficient să le zgârii puţin. Provoacă-l puţin pe aproapele tău şi vei înţelege de ce Iisus s-a gândit sǎ mai vina o dată pe pământ.

În comparaţie cu lipsa de lege, cu ilegalitatea, legea este un pas înainte. Nu este un pas măreţ, deoarece legea întreţine frica şi este strâns legată de răul pe care îl pedepseşte. Legea instalează dreptatea în lume. Însă evoluţia conştiinţei nu se opreşte aici. Deasupra legii se află iertarea. Iertarea instalează iubirea în lume. Acesta e un pas cu adevărat gigantic. Când îl va face, omul îşi va fi recuperat verticalitatea spirituală. Până atunci, impresia mea este că el continuă să meargă cocoşat, apăsat de ameninţarea pedepsei.

Sursa: https://drumuricatretine.wordpress.com/2012/03/29/iertarea-este-o-forma-de-a-iubi/

Va urma

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să ne trimiteți un mesaj o puteți face folosind datele din pagina de Contact, sau scriind un comentariu aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s