Călătoria Eroului în Paradis

Practicile de respiraţie sunt în centrul multor tradiţii spirituale, întrucât ele trezesc creierul Divin, ajutându-ne să intrăm în stări înalte de conştiinţă. Patanjali, autor al yoga sutrelor, a scris că prin practicile respiratiei pranayama, „vălul ce acoperă lumina interioară este rupt”. Aici vom folosi exerciţiile de respiraţie numite „Mica Moarte”. Exact ca atunci când murim, în acest exerciţiu vom înceta să ne mai identificăm cu ego-ul nostru şi vom experimenta starea atotcuprinzătoare de comuniune cu Spiritul. Exerciţiul Micii Morți produce o stare mai elevată de conştiinţă, necesară pentru călătorie. Ne vom așeza confortabil, cu palmele în poală și vom închide ochii. Vom inspira, numărând până la şapte. La sfârşitul inspiraţiei, vom rămâne în apnee şi vom număra încă o dată până la şapte. Apoi vom expira printr-o expiraţie continuă şi susţinută, numărând până la şapte, până când plămânii sunt goliţi de aer. La final, ţinându-ne respiraţia, vom număra din nou până la şapte. Vom repeta acest proces de şapte ori. Am constatat că acest exerciţiu este la fel de puternic ca şi stările de conştiinţă pe care le-am experimentat pe parcursul meditaţiilor profunde. El trezeşte creierul Divin şi îi eliberează capacităţile de a călători în afara timpului. Odată ce am realizat exerciţiul, suntem gata să începem să călătorim, pentru a explora harta Lumii de Jos.
Paradis
Călătoria ne va duce înapoi în Edenul nostru, înapoi la Mama de care am fost separaţi atunci când am adoptat credinţa că am fost alungaţi din Paradis. Este o călătorie importantă deoarece, chiar dacă nu aţi crescut într-o familie religioasă unde să fi învăţat despre Adam şi Eva, aţi fost cu siguranţă afectaţi de cultura care îmbrăţişează ideea că am părăsit Paradisul şi că nu ne vom mai întoarce niciodată acolo, decât dacă vom descoperi cheia secretă a porţii, adică, să fim frumoşi, faimoşi sau bogaţi. Aceasta va fi o dulce călătorie către casă, reîntoarcerea către Mama care nu ne-a părăsit niciodată şi nici ne va părăsi vreodată. Această hartă de călătorie este diferită în fiecare cultură, dar indigenii o învăţă de la o vârstă foarte fragedă. Unele culturi, cum ar fi Yoruba, urmează rădăcinile unui mare copac până în adâncimile Pământului, în Pântecul Mamei; popoarele din zona arctică îşi imaginează că se scufundă în adâncul mării; şamanii din pădurile tropicale îşi imaginează că se scufundă în râul Amazon. Aceasta este călătoria voastră de reconectare la spiritul Pământului şi la femininul sacru. Ne vom imagina cum corpul nostru luminos se scufundă în Pământ. Vom simți solul bogat şi umed, rădăcinile marilor copaci şi pietrele ce se află în mâl. Vom merge în jos prin pietriş, mai adânc şi mai profund, până când vom găsi un râu interior. Ne întindem în apa lui, simţim cum pietrele ne apasă spatele. Ne imaginăm apa rece şi răcoritoare care trece peste noi, spălând toate temerile, grijile, sau alte energii pe care dorim să le îndepărtăm şi să nu le luăm în tărâmul sufletului.
Când suntem gata, vom lăsa apele să ne ducă profund în pântecul Pământului, până când ajungem la marginea unei grădini luxuriante. Vom observa aici un izvor, o pajişte şi o pădure. Vom găsi un loc pe această pajişte, în care să stăm liniștiți şi să ascultăm cântecul păsărilor. Vom putea reveni aici oricând de câte ori veţi simți nevoia de a vă vindecaţi şi de a vă reîmprospăta forțele. Acesta este pântecul dătător de viaţă, al Marii Mame; este Paradisul vostru personal. Ne vom adresa Păzitorului Pragului: „Tu, cel care eşti cunoscut sub o mie de nume, Domnul Vieţii şi al Morţii”. Vom privi în ochii lui, iar apoi vom continua: „Păstrător al anotimpurilor, permite-ne să intrăm în tărâmul tău. Arată-ne paradisul nostru personal”.
Păzitorul Pragului îi apare fiecăruia dintre noi, sub forme diferite -poate fi un strămoş iubit, un personaj ce aparţine religiei, sau o fiinţă angelică. Îi vom permite să ne ghideze printre pomi, prin grădinile proaspete şi pajişti, pentru a întâlni toate animalele care îşi fac aici adăpostul. Ne vom bucura de grădina în care le putem vorbi râurilor, copacilor şi stâncilor şi unde natura încă vă vorbeşte. Odată ce am explorat Paradisul personal şi i-am descoperit izvoarele, pădurile şi stâncile, vom face drumul înapoi la locul prin care am intrat, ne vom scufunda în apă, și îi vom permite să ne aducă în locul în care ne-am odihnit înainte.
Aici ne vom relaxa încă o dată aici, vom lăsa apa să ne împrospăteze şi ne vom pregăti să ne întoarcem în lume. Acum vom începe călătoria înapoi prin stratul de piatră, vom trece printre rădăcinile pomilor, trecem printre bolovanii gigantici şi prin solul bogat şi moale. Ne întoarcem în cameră şi în corpurile noastre. Respirăm profund şi deschidem ochii, simţindu-ne împrospătaţi şi înnoiţi, experimentând sentimentul de a-i aparţine Pământului, umblând cuprinşi de o frumuseţe care rezultă din descoperirea faptului că nu am părăsit niciodată Paradisul.
În primele mele călătorii am avut drept ghizi un urs, animal care este ghidul spiritual al șamanilor siberieni, dintre care foarte cunoscuți sunt cei din Altai, care lucrează și în astral cu cei pe care îi aleg, și care cer ghidaj pe calea spirituală, și pe Iisus Hristos. Lumea de Jos am explorat-o zburând cu Iisus, iar sentimentul a fost magnific. (Radu Fătulescu)

„Să reparăm trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului” – Alberto Villoldo, Ph.D

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu Fătulescu – Practicant Theta Healing, Radiestezie, Inforenergetică, EFT, Șamanism, Maestru Reiki, Facilitator Star Magic

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s