Călătoria Eroului – Spațiul Traumelor

Deşi, în mod tradiţional, o considerăm ca povestea „păcatului originar”, povestirea biblică a lui Adam şi Eva descrie într-un mod mai precis „rănirea noastră originară”. Geneza ne spune că Dumnezeu a oferit primului bărbat şi primei femei de pe Pământ, paradisul Grădinii Edenului. Ei puteau face tot ceea ce doreau, cu o singură excepţie: nu aveau voie să mănânce din fructele unui anumit pom: pomul Cunoaşterii.  Într-o zi, şarpele a tentat-o pe Eva să muşte din măr – iar ea, la rândul ei, l-a sedus pe Adam să facă acelaşi lucru. Imediat după ce au căzut pradă tentaţiei de a gusta din fructul oprit, primii oameni au fost alungaţi din Eden şi pedepsiţi pentru că au încălcat porunca lui Dumnezeu.
Adam si Eva
Lumea lor perfectă le-a fost luată şi au fost pedepsiţi să trăiască vieţi pline de suferinţă. Eva a început să sufere de dureri la naşterea copiilor – care este una dintre cele mai magice experienţe din viaţa unei femei – în timp ce Adam a fost forţat să muncească pe pământul sterp. În timp ce grădina Edenului era plină cu miliarde de plante şi animale cu care te puteai hrăni, acum nu aveau decât rădăcini şi scaieţi. Când Adam şi Eva şi-au pierdut Edenul, lumea lor a devenit un loc ostil şi plin de ghimpi, şi, aşa cum ştim, ei „au fost alungaţi din Paradis”. Dar dând vina pe Eva – care, întrucât era creată dintr-o coastă a lui Adam, avea statutul unui produs de mâna a doua – această puternică parabolă iudeo-creştină ne învaţă că, din vina elementului feminin, am fost alungaţi din Rai.
Această pierdere a femininului sacru, care a fost reprezentată de Eva şi de Eden în cultura noastră – fie ea reflectată în lipsa de respect faţă de femeie, sau prin denigrarea Mamei Pământ – reprezintă pierderea sufletului nostru colectiv ca fiinţe umane. Atunci când demonizăm femininul, ajungem să trăim într-o lume lipsită de sacru. Sfârşim prin a crede că materia, sau lumea materială, este cu adevărat importantă – şi nu spiritualitatea. Într-adevăr, cuvântul materie provine din rădăcina latină mater, care înseamnă „mamă” – şi, prin denigrarea femininului sacru, am ajuns să credem că lucrurile sunt elemente materne şi că vor avea grijă de noi. Dar materia nu este echivalentă cu spiritul; chiar dacă purtăm îmbrăcăminte marca Chanel, aceasta nu ne va eleva spiritul. Prin urmare, divorţul nostru de feminin este trauma profundă pe care a avem cu toţii.
„Să reparăm trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului” – Alberto Villoldo, Ph.D

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu Fătulescu – Maestru Reiki și Terapeut Theta Healing

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s