Călătoria Eroului – Transformarea prin călătorie

În timp ce călătoream în timp, am dezgropat această poveste de când aveam zece ani, alături de multe altele pe care nu le-am înţeles complet. M-am recunoscut pe mine ca un tânăr îngrozit, în situaţii de luptă; se părea că în mai multe vieţi la rând am trecut prin evenimente similare. Am învăţat, de asemenea, că temele familiare se repetă: nu aveam încredere în profesorii mei, doream să rănesc persoanele care mă iubeau, simţeam că de fiecare dată când întâlneam pe cineva care-mi plăcea, trebuia să-l protejez cu preţul vieţii mele. Şi în tot acest timp, îl consideram răspunzător pe tatăl meu că mă făcea să mă simt aşa cum mă simţeam. În mitologiile indigenilor din America, se spune că există o parte din noi care întotdeauna se află în Dumnezeu, şi că o parte din Dumnezeu se află întotdeauna în noi. Când suferim o pierdere de suflet, simţim că am devenit separaţi de Dumnezeu – adică, am căzut din starea de graţie Divină. Când m-am vindecat de pierderea de suflet, am recunoscut faptul că, metaforic vorbind, rămăsesem cu o armă lângă uşă, în multe dintre existenţele mele anterioare.
Hercules
Am continuat să mă identific cu o poveste veche şi să o retrăiesc, ceea ce m-a făcut să-mi uit adevărata natură infinită şi conexiunile mele cu Divinitatea. Prin urmare, e foarte important ca noi să accesăm pierderea de suflet acum, înainte ca trauma noastră originară să le fie transmisă copiilor noştri, sau persoanei care vom fi în viaţa viitoare. Recuperarea sufletului mi-a permis să nu mă mai identific cu povestea lui Alberto, băieţelul de zece ani, care stătea la uşă cu arma în mână, gata să împuşte orice intrus. Prin călătoria în Spaţiul Traumelor, am descoperit de ce băiatul nu a putut să pună arma jos şi să înveţe să aibă încredere în viaţă şi în ceilalţi. Mai târziu, în Spaţiul Graţiei, acel băiat a trebuit să înveţe să aibă încredere în mine, iar eu a trebuit să învăţ cum să trăiesc fără frică.
Unul dintre studenţii mei, Barry, este cascador în filme şi la televiziune. Chiar dacă şi-a pierdut un braţ în timpul unui accident din copilărie, îi place enorm să realizeze cascadorii periculoase, într-un mediu foarte sigur şi controlat. Iată cum îşi descrie călătoria: Am coborât într-un iaz de la capătul unui râu şi l-am întâlnit pe Păzitorul Pragului – un bărbat înalt, cu aspect polinezian şi ochi căprui foarte mari, care m-a poftit graţios înăuntru. Acolo, spre marea mea uimire, am întâlnit un hot-dog în mărime naturală, care purta ochelari de soare! M-am întrebat ce înseamnă acest simbol, dar tot ceea ce am primit a fost ceva care suna ca ,fii liniştit!” şi „relaxează-te, băiete!” – şi asta, deoarece nu mai fusesem relaxat şi liniştit de mult timp. Am deschis ochii, iar totul a devenit imediat foarte clar. Când aveam nouă ani, copiii vecinilor din casele din jur obişnuiau să stea tot timpul la magazinul din colţ, unde se vindeau hot-dogs. Într-o după amiază eram cu bicicleta în parcare când, brusc, am fost lovit de o maşină care venea în viteză, parcă de nicăieri. Am căzut de pe bicicletă, dar, deşi nu am suferit nici o traumă majoră, o parte esenţială a energiei mele m-a părăsit în acea zi. Dintr-un copil foarte calm, m-am transformat într-unui foarte stresat şi cu numeroase ticuri nervoase. Mi-am pierdut o mulţime de prieteni şi, până în ziua de azi, am trăit mai mult ca un „singuratic”, în fiecare zi, preocuparea mea principală era să încerc să anticipez ce va urma – încercând să văd ce se ascundea după colţ şi să evit următoarea „maşină”. Ca rezultat, analizam şi reanalizam totul, mult prea mult.
După câteva luni, Barry a început să recunoască aspectele care îl făceau să-i fie teamă de traume emoţionale, chiar dacă nu-i era frică de durerea fizică din timpul cascadoriilor. A început să-şi asume riscuri mai mari în relaţiile personale şi să descopere că adevăratele cascadorii nu erau realizate în faţa camerei de filmat, ci în arena inimii -fără nicio plasă de siguranţă.
„Să reparăm trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului” – Alberto Villoldo, Ph.D

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu Fătulescu – Maestru Reiki și Terapeut Theta Healing

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s