Călătoria Eroului – Dialog cu Sinele Vostru rănit

În decursul călătoriei, am întâlnit câteva dintre poveştile rănirii voastre originare. În exerciţiul următor, ne vom implica într-un dialog cu personajele principale pe care le-am găsit acolo, punând întrebări pentru a determina natura traumei voastre, dar şi ce trebuie făcut pentru a vă vindeca. Acest dialog va trezi puternice voci vindecătoare în interiorul psihicului vostru – voci pe care se poate să nu le fi auzit de mult timp. Amintiţi-vă că, până în momentul în care este găsită vocea, acea parte a sufletului rămâne adormită – dar, odată ce a fost descoperită, ea poate începe să vă ghideze înapoi către starea de bine. Vom iniţia un dialog cu această parte pierdută a sufletului.
dialog interior
Vom începe prin a adresa întrebări simple, cum ar fi: „Cine eşti tu?”, dar acordaţi-vă suficient timp pentru ca dialogul să se poată realiza în întregime. Vom continua acest proces cât de mult posibil, rugând acea parte din sufletul vostru să vă reveleze doar ace fragment din povestea legată de traumă, care vă este necesar pentru a vă vindeca. O vom întreba de ce anume are nevoie ca să se vindece, dar şi cum puteţi să o onoraţi şi să o protejaţi. O întrebăm: „Cum aş putea să-ţi ofer siguranţă?”, „Ce mă poţi învăţa?”, „La ce trebuie să renunţ?” şi aşa mai departe.
 Acest proces poate dura câteva minute, câteva ore, sau mai multe sesiuni. Acum că aţi devenit conştienţi de Sinele vostru rănit, este momentul să călătorim din nou – dar de această dată, în Spaţiul Contractelor Sufletului. Acolo veţi învăţa despre contractele sufletului făcute în trecut, dar şi despre modul în care le puteţi renegocia.

Pentru programări puteți trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro sau suna la numărul de telefon 0724 511 176.

Plata se poate face pe bază de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu Mihai Fătulescu – Terapeut Theta Healing și Holistic

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s