Animale de putere – Boul lui Patty

La câteva luni după nuntă, o tânără pacientă de-a mea, pe nume Patty, a recuperat un bou ca animal de putere. Ea era scriitoare şi lucra acasă, alături de soţul ei. În continuare, ea vă va povesti ce s-a petrecut:
car cu boi
„Eram foarte emoţionată de căsătoria mea, dar mă simţeam împovărată de schimbarea care a apărut în viaţa mea. Nu mă simţeam foarte în largul meu cu discuţiile zilnice despre bani şi treburile casnice; nu ştiam sigur ce însemna să fii căsătorit, cât timp noul meu soţ va avea grijă de mine, şi cât de multă independenţă puteam avea. Nu ştiam cum să fiu grijulie şi atentă cu soţul meu şi, în acelaşi timp, să nu mă transform în „Patty, gospodina”. Dar în loc să discut aceste lucruri cu soţul meu, încercam să fac totul singură – ceea ce m-a făcut să am resentimente şi să devin epuizată.
Când mi-am adus pentru prima dată înapoi animalul de putere, am fost uluită de uriaşa creatură stângace care se îndrepta către mine – dar când am început să am un dialog cu boul, acesta mi-a spus că el era partenerul meu. El mi-a mai spus că venise pentru a lucra cu mine şi a-mi uşura povara. Era obişnuit să fie înjugat alături de un alt bou şi toată viaţa să tragă la jug împreună. Când cele două animale sunt hrănite, muncesc împreună, fiecare putând să tragă cu mult mai mult decât greutatea lui – dar, în acelaşi timp, duce doar jumătate din povară. Când echipa merge bine, nu există aproape nimic ce o pereche de boi să nu poată face.
Mi-a spus toate astea, deoarece boul, fiind atât de puternic, e uşor să nu-i vezi punctele vulnerabile. Cu toţii cunoaştem expresia „puternic ca un bou”, dar şi acest animal poate muri de prea multă muncă – şi tot astfel, poate fi omorâtă o relaţie, atunci când unul dintre parteneri munceşte pentru a-i face plăcere celuilalt, fără a ţine seama de cerinţele şi dorinţele proprii. Boul poate fi şi foarte inflexibil, refuzând să muncească cu un partener pe care nu-l place, sau care vrea să-l transforme. Pericolul este „de a fi încăpăţânat ca un bou” şi de a refuza să cooperezi pentru rezolvarea eventualelor divergenţe. Nimic nu se compară cu un bou care doreşte să tragă căruţa în modul său propriu – mai ales când este în jug alături de un alt animal!”
Boul a avut foarte multe să o înveţe pe Patty despre cum să dezvolte un parteneriat în care amândoi să fie egali, despre asumarea unor angajamente pe termen lung şi despre egalitate. Ea avea nevoie să înveţe să păşească în acelaşi ritm cu soţul ei, dar fiecare dintre ei să care o sarcină egală. Fiind un animal de povară, boul trebuie să aibă mâncare, apă, să fie îngrijit şi lăsat să se odihnească. în mod similar, Patty avea nevoie să înveţe să-şi comunice nevoile, ca să nu se mai simtă suprasolicitată de muncă şi să aibă resentimente mai târziu. Avea nevoie să-şi ducă propria povară, fără a aştepta în mod subconştient ca partenerul său de viaţă să muncească ca şi când ar fi animalul ei de povară.
Patty a început să vadă oportunităţile oferite de bou ca animal de putere şi de ceea ce el a învăţat-o despre colaborare, statornicie şi muncă grea, dar a înţeles şi cum să-şi ţină în frâu energia pământeană, greoaie. Ea trebuia să înveţe cum să-şi ghideze din nou viaţa, pentru a beneficia de marele său potenţial. Necesităţile unui bou sunt de bază, fundamentale şi esenţiale.
„Să reparăm trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului” – Alberto Villoldo – PhD

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu-Mihai Fătulescu – Maestru Reiki și Terapeut Psihologie Energetică, Șamanism, Theta Healing, Radiestezie și Inforenergetică

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s