Destin și Viitor

Destinul nostru nu este acelaşi lucru cu viitorul nostru: în timp ce viitorul este ceea ce se va întâmpla mai târziu, destinul se manifestă în fiecare moment şi îi putem deveni întotdeauna disponibili. Destinul spune da menirii cu care ne-am născut, în timp ce soarta se manifestă când luptăm împotriva menirii noastre, sau când o ignorăm. Aceasta este o idee foarte veche – inversul a ceea afirmă filozofia şi biologia modernă, care ne definesc destinul prin profiluri psihologice şi genetice. Totuşi, cu cât ne identificăm mai mult cu ceea ce au făcut părinţii noştri – sau nu au reuşit să facă – cu ceea ce a fost programat genetic în cromozomii noştri, cu ceea ce posedăm, sau cu ce ne îmbrăcăm, cu atât povestea vieţii noastre aparţine strămoşilor noştri sau celorlalţi. Ne întunecăm viaţa, găsindu-ne explicaţii şi realizând o listă cu lucruri pe care nu le putem controla.
Viitor
Bineînţeles că toată lumea are un viitor – la urma urmei, aceasta este funcţia scurgerii timpului -însă numai anumiţi oameni vor avea un destin, pentru că ei folosesc uneltele sacre pentru a-1 crea. Platon spunea că întrucât soarta noastră şi ce avem de făcut este deja stabilit înainte de a ne naşte, totul fi schimbat doar prin intervenţia zeilor. Dar eu cred că soarta poate fi transformată în destin, atunci când descoperim sensul ascuns al vieţii noastre… ceea ce se poate face prin călătoria
spirituală.
Fiecare dintre noi ne alegem un caracter şi o menire înainte de a ne naşte – ele sunt intrinseci fiinţei noastre şi nu pot fi explicate prin teorii psihologice. Uneori ne e mult mai uşor să recunoaştem aceste calităţi în copiii noştri, decât în noi înşine. Ne întrebăm de unde vine încăpăţânarea, hotărârea sau lipsa de interes. Bineînţeles că aplaudăm calităţile atletice sau talentul muzical, dar ne este frică de alte caracteristici ieşite din comun, cum ar fi nevoia extremă de mişcare şi de nou, care îl fac pe copil să nu poată sta liniştit în clasă.
în societatea de astăzi, bazată pe consumul de medicamente, mulţi dintre aceşti copii ajung să fie trataţi cu Ritalin, Prozac şi alte medicamente care ar fi distrus creativitatea multor genii din trecut. Trebuie să ne întrebăm: sunt toate acestea probleme patologice, sau multe sunt doar expresia unei chemări cu totul deosebite? De exemplu, ADHD (sindromul atenţiei deficitare hiperactive) poate fi folositor dacă aţi trăi în junglă sau în deşert şi aţi avea mai multe sarcini în acelaşi timp – adică, să fiţi atenţi la animalele sălbatice, în timp ce gătiţi şi aveţi grijă de copii.
Când trăim în viitor, aşteptând o zi în care lucrurile vor fi mai bune, suntem legaţi de timpul care se târăşte „într-un ritm meschin, de la o zi la alta”, precum spunea
Shakespeare. A trăi în viitor nu este cu nimic diferit de a trăi în trecut: în ambele cazuri suntem în strân-soarea sortii, retrăind în mod constant durerea pe care am experimentat-o, sau tânjind după ceva sau cineva diferit de ceea ce avem în mod obişnuit. Experimentăm şi re-experimentăm în mod continuu poveştile noastre trecute, fără să schimbăm consecinţele.
Putem rupe acest ciclu şi să ne vindecăm trecutul în timpul procesului de recuperare a sufletului – dar aceasta nu va însemna că ne-am împlinit destinul. Putem să ne eliberăm din mâna sortii şi totuşi, să fim departe de chemarea vieţii noastre – sau putem să ne eliberăm de o relaţie nereuşită, dar să nu fim încă lângă iubirea vieţii noastre. Cu alte cuvinte, a ne vindeca trecutul înseamnă, pur şi simplu, că nu mai retrăim vechile răni. Vindecarea traumelor vechi nu este un lucru minor. Dacă le ducem în continuare cu noi, vom sfârşi prin a ne umple ziua de mâine cu durerile şi fricile lor. în psihologie, acest mecanism este cunoscut sub numele de proiecţie şi reprezintă unul dintre riscurile procesului terapeutic. Un psiholog care a fost el însuşi rănit, poate proiecta problemele sale asupra unui pacient.
De exemplu, un terapeut care a trecut printr-un conflict foarte dureros cu fraţii, din cauza unei moşteniri, mi-a spus odată: „Alberto, toţi pacienţii mei se luptă pentru bani.” Aceasta mi-a sunat foarte straniu, deoarece pacienţii mei aveau o gamă foarte vastă de probleme. Mi-a fost clar că acest bărbat atrăgea inconştient pacienţii cu aceleaşi probleme ca ale lui, iar el îşi proiecta umbra asupra lor, în încercarea de a se vindeca.
În mod asemănător, noi ne proiectăm traumele nevindecate asupra celorlalţi – aceast lucru este adevărat, mai ales atunci când călătorim către împlinirea destinului nostru, într-o stare nevindecată. Ne reinfectăm – pe noi şi destinele noastre – proiectându-ne rănile asupra viitorului, mai degrabă decât să experimentăm viaţa ca pe o serie de noi experienţe care vin una după alta. Dacă nu ne vom vindeca, ne vom petrece viaţa reinventând în continuare noi versiuni ale aceleiaşi soţii, serviciu şi oportunităţi – vom reduce 20 de ani de experienţe, într-un singur an în care aceeaşi experienţă se repetă de 20 de ori.

Călătoria de recuperare a sufletului este o etapă esenţială de pregătire, pentru că ea mută sămânţa potenţialu lui nostru de pe un teren stâncos, pe unul fertil. Atunci când ne urmăm destinul, noi facem să germineze sămânţa marelui copac ce se află în noi. Ne vindecăm trecutul pentru a călători către Lumea de Sus, liberi de traumele care ne-au împiedicat să ne atingem adevăratul potenţial şi fără pericolul de a ne infecta viitorul.

„Să reparăm trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului” – Alberto Villoldo – PhD

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu-Mihai Fătulescu – Maestru Reiki și Terapeut Psihologie Energetică, Șamanism, Theta Healing, Radiestezie și Inforenergetică

Anunțuri

Un răspuns la „Destin și Viitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s