Călătorind în trecut și în viitor – Liniile timpului

O linie de timp este un fascicol imaginar de Lumină, care ajunge din prezent, în trecut şi în viitor. Toate evenimentele din viaţă sunt înregistrate în liniile noastre de timp, din trecut până în prezent, pentru că fiecare acţiune a noastră lasă o urmă în timp. Liniile noastre de timp se extind mai departe, în viitor, ca mii de fire luminoase, ca nişte fibre optice care ies din fascicolul de Lumină – şi fiecare în parte reprezintă un viitor posibil. Puteţi să urmăriţi posibilele voastre viito ruri, pentru a descoperi un viitor vindecat, în care boala de inimă sau cancerul la sân au fost vindecate, regimul de viaţă s-a modificat şi relaţiile toxice au fost curăţate.
Calatorie in timp
A merge de-a lungul liniilor de timp este o practică folosită de milenii. În societăţile aborigene, de exemplu, şamanii aveau nevoie să conducă tribul către locul unde se va afla peştele sau vânatul, în dimineaţa următoare. Asta se realiza prin urmărirea liniilor de timp ale satului, pentru a afla unde să stea vânătorii şi pescarii, în zorii zilei următoare, pentru a găsi animale sau peşti. Aşa că, atunci când călătorim pentru a ne cunoaşte destinul, noi urmărim nu doar ceea ce este probabil, dar şi ceea ce este posibil, indiferent de cât de improbabil ar putea părea. Dacă vom urmări doar destine probabile, nu vom găsi niciodată bizonul sau peştele, nu vom găsi o stare de vindecare sau o lume plină de pace. în loc de aceasta, vom da forţă viitorurilor negative probabile, deoarece rezultatele negative pe care le găsim sunt deja instalate în liniile noastre de timp.
Odată, o elevă de-a mea a călătorit în Lumea de Sus, şi tot ceea ce a văzut de-a lungul liniilor destinului său a fost boală şi moarte (mulţi membri ai familiei sale au murit de boli de inimă). Câteva luni mai târziu s-a îmbolnăvit, deoarece urmărise doar destinurile ei probabile, dar nu şi destinul probabil, care are fi avut un final fără boală. În fizica cuantică, există o teorie numită „Principiul incertitudinii al lui Heisenberg”, care spune că observatorul influenţează rezultatul evenimentelor. Dacă observăm o particulă subatomică şi considerăm că este o undă, ea va deveni cu adevărat o undă – iar dacă ne aşteptăm să vedem o particulă subatomică într-un anumit loc, ea va fi acolo. Putem aplica acest principiu şi în vieţile noastre, înţelegând că orice destin vom urmări, el se va împlini; la urma urmei, aşa cum ştiu toţi
înţelepţii, toate profeţiile se autoîmplinesc.
Filmul „Atingerea Vidului” ne spune o poveste adevărată despre o pereche de căţărători englezi, care escaladau un munte foarte periculos din Anzi, când a început o furtună cumplită de zăpadă. Pe drumul de întoarcere, unul dintre ei a căzut într-o crevasă adâncă şi şi-a rupt piciorul. Celălalt bărbat avea de făcut o alegere extrem de dificilă: să taie funia dintre ei şi să-şi salveze viaţa, sau să rămână legat de partener şi să moară şi el. A tăiat funia şi s-a întors la un loc sigur, gândind că şi-a pierdut partenerul. În mod incredibil, acesta a fost în stare să iasă din crevasă şi să se târască înapoi în tabără. I-au trebuit şase zile, dar a reuşit, iar prietenul lui era acolo, aşteptându-l. Supravieţuirea exista în liniile destinului acestui om, iar el s-a târât către ea.
„A pune căruţa în faţa boilor” şi a privi posibilităţile, înainte de a ne uita la probabilităţi, este un aspect esenţial, atunci când ne urmăm destinul. într-o transmisie televizată din 1961, de exemplu, preşedintele John F. Kennedy a anunţat că, până la sfârşitul anilor ’60, America va lansa oameni pe Lună şi îi va aduce în siguranţă pe Pământ. Consilierii săi au replicat: „Nu avem nici tehnologia, nici cunoaşterea şi nici banii necesari”. Atunci, Kennedy a răspuns: „Faceţi ca lucrurile să se întâmple aşa”. El a exprimat posibilul – şi acesta s-a produs. În mod similar, Nelson Mandela a fost capabil să materializeze un vis colectiv a ceva posibil, realizând schimbări extraordinare, în pofida tuturor piedicilor. El a transformat divizarea şi ostilitatea apar-theid-ului, într-o tranziţie pozitivă şi paşnică, ce a adus egalitate pentru toţi. Împreună cu oamenii din Africa de Sud, el a realizat cel mai imposibil destin. Dacă doar câţivamari bărbaţi şi femei pot schimba soarta unor naţiuni, imaginaţi-vă ce uşor este să vă schimbaţi soarta voastră individuală.
„Să reparăm trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului” – Alberto Villoldo – PhD

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu-Mihai Fătulescu – Maestru Reiki și Terapeut Psihologie Energetică, Șamanism, Theta Healing, Radiestezie și Inforenergetică

Anunțuri

Un răspuns la „Călătorind în trecut și în viitor – Liniile timpului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s