Cele cinci planuri din Lumea de Sus – Primul plan: nivelul poporului de piatră

Odată ce ați trecut de Păzitorul Pragului, veți ajunge pe nivelul cel mai de jos din Lumea de Sus. Pe acest nivel, timpul se scurge în mod similar cu cel pe care-l experimentați în lumea fizică. El merge înainte, făcând câte un ocol ocazional, aşa cum se întâmplă în vise, însă, în principiu, este liniar. Acest nivel este o lume a întunericului şi suferinţei, legată de Pământ, unde vă purificaţi înainte de a merge către nivelele superioare, care sunt pline de bucurie şi pace.
poporul de piatra
Pentru culturile indigene, primul nivel din Lumea de Sus este cunoscut ca domeniul Poporului de Piatră. Acesta este locul în care sălăşluiesc esenţa şi spiritul pietrelor, iar energia vibrează cu o frecvenţă foarte joasă. Cu alte cuvinte, este un loc perfect dacă eşti o piatră, dar nu este un loc foarte bun, dacă eşti fiinţă umană. Nu există Lumină, nu există simţuri – se conştientizează foarte vag prezenţa celorlalţi, dar nu se poate intra în relaţie cu ei şi nici nu există comunicare. Aici există doar suferinţă.
Când vorbim despre un spirit legat de Pământ, care se curăţă şi se purifică şi care este încă ataşat de un locul în care a trăit sau a fost ucis – ne referim la un spirit care este blocat în tărâmul Poporului de Piatră. Acestea sunt spirite care bântuie locul în care a avut loc un accident de automobil, un viol sau o crimă – cu alte cuvinte, un loc în care pierderea sufletului şi a vieţii s-a petrecut simultan. De asemenea, un suflet poate fi înlănţuit de persoana pe care a iubit-o sau a urât-o, agăţându-se de aceasta, până când şi ea îl va urma în acest prim nivel al lumii de dincolo – şi astfel, îşi vor putea rezolva împreună problema sufletului.
Conform legendei, nu poţi părăsi primul nivel, până când nu ai învăţat modurile de a administra Pământul, reprezentate de Poporul de Piatră. Dacă mori cu foarte multe conflicte şi relaţii nerezolvate, de exemplu, rămâi prins în acest prim nivel, până când vei reuşi să spui „Te iubesc şi „Te iert”, celor cărora trebuia să le faci aceste declaraţii, în timp ce mai erai în viaţă. Asemenea treburi nefinalizate pot include răni care nu s-au vindecat, sau agresiuni comise împotriva altei
persoane sau împotriva naturii.
Acest nivel este asemănător conceptului creştin de Purgatoriu, unde pedeapsa este ispăşită pe o perioadă de timp, înainte de a merge în Rai – sau cu prima lume
budistă din Bardo, unde trebuie „să petreci un timp”, suferind şi purificându-te, înainte de a trece în tărâmurile eterne (vezi Cartea Tibetană a vieţii şi morţii, de Sogyal Rinpoche).
„Să reparăm trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului” – Alberto Villoldo – PhD

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu-Mihai Fătulescu – Maestru Reiki și Terapeut Psihologie Energetică, Șamanism, Theta Healing, Radiestezie și Inforenergetică

Anunțuri

Un răspuns la „Cele cinci planuri din Lumea de Sus – Primul plan: nivelul poporului de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s