Manifestările fizice ale poveştilor noastre

Poveştile personale sunt atât de puternice şi convingătoare, încât sunt absorbite în interior şi ajung să-şi găsească locul în ţesutul muscular, ca memorii ale celulelor noastre. Deci, atunci când „somatizăm” aceste poveşti, modul în care umblăm şi vorbim se schimbă. S-ar putea să uităm că suntem poeţi şi nu numai părinţi, şi să ne trezim vorbind pe limba bebeluşilor. Ne-am putea autoconvinge că suntem victime perpetue – şi, în loc să păşim cu încredere, ne vom târşâi picioarele, cu ochii plecaţi şi umerii încovoiaţi. Actorii care voiau cu adevărat să întrupeze un rol vor începe adesea prin a observa, cu atenţie, caracteristicile fizice şi mişcările unui tânăr furios, ale unei femei deprimate de vârstă mijlocie, sau a unui inocent cu ochii mari – întrucât ei consideră că poveştile acestor personaje se manifestă în înfăţişarea lor fizică şi în modul în carese mişcă.
cearta intre parinti
Oricare ar fi imaginea a cine sunteţi voi în povestea voastră, pe aceea o veţi întrupa, iar oamenii vor reacţiona ca atare. Modul în care arătaţi şi vă purtaţi va transmite mesajul că sunteţi inabordabili sau prietenoşi, încrezători sau nesiguri, puternici sau răniţi. De asemenea, fie că vă daţi seama de asta, fie că nu, îi veţi accepta pe cei care se presupune că sunt în cercul vostru şi îi veţi evita pe cei al căror limbaj corporal sau înfăţişare semnalează că nu aparţin lumii voastre (pentru că vă lăsaţi manipulaţi de poveştile lor).
Gândiţi-vă la oamenii lângă care staţi într-un autobuz aglomerat – probabil că ei sunt cei mai potriviţi să fie în cercul vostru social, mai degrabă decât cei care arată, se îmbracă şi se poartă la fel ca voi. Îmi amintesc de o vară când am stat într-o zonă ca vai de lume, din New York City. în primele zile, mi se părea că strada era plină de hoţi şi violatori, dar, în săptămânile următoare, am descoperit că aceste „personaje sinistre” erau, pur şi simplu, vecinii mei. Erau cei mai amabili oameni – adoptaseră doar o înfăţişare cu care să impună respect în New York City. Curând după ce am înţeles acest lucru, am văzut într-o zi un personaj ameninţător, reflectat într-o vitrină şi m-am speriat. Atunci am înţeles că şi eu îmi dezvoltasem o atitudine şi o înfăţişare care impuneau respect pe străzi şi de aceea abia m-am recunoscut pe mine însumi.
Alberto Villoldo – Cele Patru Introspecții
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s