Călătoria mea eroică în trei vieți anterioare

Vă voi prezenta mai jos, pe scurt, călătoria mea eroică în planul al cincelea al Lumii de Sus, pentru a îmi vindeca trei vieți anterioare: Viața în care am suferit cel mai mult; Viața în care am avut cea mai mare putere și cunoaștere, dar nu le-am folosit corespunzător; Viața în care am avut cea mai mare putere și cunoaștere, și le-am folosit corespunzător.

vieti anterioare

I. Viața în care am suferit cel mai mult

Eram negru, sclav, despărțit de familie. Trăgeam la galere. Aveam un prieten/coleg. Am condus o revoltă în urma căreia am fost ucis și aruncat în mare. Am suferit foarte mult în ultimile clipe. Mă gândeam la familie. Am murit plin de mânie și de frustrare.

II. Viața în care am avut cea mai mare putere și cunoaștere, dar nu le-am folosit corespunzător

Eram Rege/Împărat undeva în Italia, ceva de genul lui Carol cel Mare, oricum mă chema Carol. Am murit trădat și ucis cu un pumnal pe la spate, la o vârstă înaintată. Aveam o nevastă înaltă, frumoasă, suplă, brunetă.

III. Viața în care am avut cea mai mare putere și cunoaștere, și le-am folosit corespunzător

Eram Cardinal la Roma. Îi ajutam pe oameni prin predici, hrană, vindecări. Consiliam lideri politici, militari și spirituali. Am murit la o vârstă înaintată. Aveam încă niște regrete, niște îndoieli.

Prin aceasta mi-am vindecat trecutul, schimbându-mi liniile de timp ale Tunelului Momentum, mi-am preschimbat soarta în destin, adică karma în dharma, alegând linia de timp cea mai favorabilă pentru mine în acest moment.

Pentru programări mă puteți suna, dacă doriți, la numărul de telefon , sau trimite un e-mail pe adresa radufatulescu@yahoo.ro.

Cu stimă,

Radu Mihai FătulescuTerapeut Theta Healing, Șamanism, Ho’ponopono, NLP și Holistic, Consilier de Dezvoltare Personală, Spirituală și de Afaceri

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s