Cele trei personaje arhetipale din poveştile noastre

Pentru a începe să vă transformaţi rănile în surse de putere şi de compasiune, trebuie să identificaţi poveştile pe care vi le spuneţi despre cine sunteţi. Poate că nu sunteţi deloc conştienţi de cât de profund credeţi în aceste poveşti. Aţi putea deveni defensivi şi să insistaţi că aveţi dreptul să vă ţineţi de adevărul vostru – că aţi fost victimizaţi, neînţeleşi, abuzaţi, abandonaţi, trădaţi şi aşa mai departe. Dar, dacă reuşiţi să vă deziceţi de povestea voastră şi de felul cum vă definiţi voi înşivă, puteţi să vă schimbaţi traiectoria vieţii, să vă reinventaţi şi să creaţi o călătorie care să vă dea mult mai multă putere pentru voi, pentru familia voastră şi pentru rasa umană, în totalitatea ei.
Triunghiul Agresor Salvator Victima
Ori de câte ori spunem o poveste despre experienţa noastră sau a altcuiva, noi distribuim personajele în trei roluri, care formează un arbitrar triunghi al lipsirii de putere. Aceste personaje sunt: victima, agresorul şi salvatorul. În lumea băştinaşilor americani, ei sunt indianul, conchistadorul şi preotul. În orice poveste, indianul reprezintă victima, cea agresată de conchistador, care este agresorul. Preotul acţionează ca salvatorul nobil care încearcă să-l ajute pe bietul indian, cu promisiunea unei vieţi de apoi, mai bune.
Atunci când trăiţi din cadrul scenariului poveştii voastre, creaţi ceea ce este cunoscut ca o legătură a traumei cu actorii principali, pentru că vă conectaţi la ei, din şinele vostru rănit. În propriile poveşti, întotdeauna jucaţi unul din aceste roluri – deşi veţi schimba personajele, pe măsură ce firul poveştii se deapănă.
De exemplu, eu cunosc o asistentă socială care ajută supravieţuitori ai violenţei domestice. Ea obişnuia să se gândească la clienţii ei ca la nişte victime şi lucra peste program, ca să protejeze femeile de bărbaţii care le abuzau. Comportamentul ei a avut nişte consecinţe pozitive, pentru că, în multe cazuri, şi-a ajutat clientele să nu mai fie victimizate. Cu toate acestea, succesul a costat-o foarte mult pe plan personal: pentru că era foarte prinsă în rolul ei de salvatoare, s-a simţit rănită şi victimizată, atunci când unele dintre clientele ei au început să nu le mai placă atitudinea ei maternă faţă de ele.
Ea a direcţionat atât de multă furie spre abuzatori, încât a devenit ea însăşi o agresoare, hotărâtă să-i vadă pe aceşti bărbaţi suferind, în loc să recunoască faptul că, la rândul lor, şi ei aveau nevoie de vindecare şi că ar fi putut foarte bine să fi fost ei înşişi victimele violenţei domestice, atunci când erau copii. Fără să vrea, asistenta socială devenise prizonieră în triunghiul lipsirii de putere. În orice situaţie, pentru toţi vindecarea este posibil să apară, atunci când cineva reuşeşte să evadeze din personaj şi să iasă din propria poveste.
Ideea este că noi cheltuim atât de multă energie jucând aceste drame, încât devenim orbi cu privire la scopul nostru şi incapabili să evoluăm cât de cât. Nu suntem aici ca să jucăm, la nesfârşit, partea nevindecată din povestea noastră şi ne definim prin ce ni s-a întâmplat în trecut. Nu trebuie să salvăm, cu nobleţe, victime şi să fim răniţi când ele încep să ne respingă, sau să le certăm, poziţionându-ne în rolul agresorului. Da, e minunat să îi ajuţi pe alţii – dar, când facem acest lucru pentru a repara părţile nevindecate din noi înşine, ne blocăm în acest triunghi dramatic şi împiedicăm adevărata vindecare pentru toţi.
În cele din urmă, prietena mea a conştientizat că s-a blocat jucând rolurile de salvator nobil şi persecutor care are dreptate. A început să-i vadă pe partenerii abuzivi ca pe fiinţe umane, care se aflau în propria lor călătorie de vindecare, şi a reuşit să se elibereze de ne
voia de a-i vedea pe toţi pedepsiţi.
Când ieşiţi din povestea voastră, vă desprindeţi de judecăţile la adresa celorlalţi. De exemplu, când eu spun: „Simt că nu mă înţelegi”, îţi spun modul în care eu îţi interpretez comportamentul şi sugerez că îmi faci un rău. Aceasta este o judecată, care se deghizează în sentiment. Dacă mă situez în afara poveştii, pot să-ţi spun lucrurile de care am nevoie – cum ar fi, să fiu respectat şi auzit. Nu mai e nevoie să-l menţineţi pe celălalt în rolul scris în povestea voastră – învinovăţirea personală şi a celorlalţi dispare şi puteţi aplica iertarea.
Alberto Villoldo – Cele patru introspecții

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176, sau trimite un e-mail pe adresa radufatulescu@yahoo.ro.

Radu FătulescuTerapeut Reiki și Theta Healing

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s