Resetați-vă și rescrieți-vă propria poveste!

Cel mai bun motiv pentru a scăpa de poveştile voastre, tot aşa cum şarpele îşi leapădă pielea, este acela că niciodată nu vă puteţi vindeca, fiind în interiorul poveştii. Nu puteţi decât să vă resemnaţi şi să vă acceptaţi destinul pe care acel scenariu vi l-a menit, iar apoi să vă condamnaţi pe voi înşivă la suferinţa pe care o conţine acea dramă. Mama voastră care îmbătrâneşte nu vaînceta niciodată să fie prefăcută, iar copii voştri nerecunoscători vor continua să vă ignore. Dar când vă creaţi o poveste extraordinară pentru voi înşivă, vindecarea şi transformarea se întâmplă la nivelul păsării colibri şi va pătrunde în jos, pentru a introduce informaţii în lumea voastră psihică şi fizică.

cronicar

Dacă veţi continua să depănaţi poveşti născocite despre călătoria voastră de viaţă, aţi putea măcar să le faceţi măreţe, înălţătoare. E mai bine să vă vedeţi pe voi înşivă ca pe un călător viteaz, care a scăpat ca prin urechile acului de vrăjmaşi – ceea ce v-a învăţat să aveţi încredere în instinctele voastre – decât să vă vedeţi ca pe o victimă a trădării, care a pierdut tot ce avea valoare, din cauza vreunui prigonitor plin de cruzime, iar acum nu mai poate avea încredere în oameni.
Niciuna dintre poveştile voastre nu sunt adevărate – ele sunt doar scenarii pe care voi le-aţi creat. Ele nu sunt viaţa voastră, deoarece doar vă blochează în trecut, înţepeniţi în rolul unui artist subapreciat, al unui fiu neînţeles, sau al victimei unei boli cronice. Chiar şi poveştile care vă dau putere, pe care veţi învăţa să le depănaţi şi le veţi folosi pentru a le înlocui pe cele vechi, de nesuportat, nu vor fi altceva decât simple trasee pe harta care vă arată calea. Ele vă vor ajuta să navigaţi prin viaţă şi să urcaţi muntele, dar nu sunt muntele în sine.
După ce înţelegeţi prima introspecţie şi îi urmaţi practicile, vă veţi lepăda treptat de identificarea cu ego-ul şi vă va fi mai uşor să vă desprindeţi de poveştile voastre. în loc să căutaţi înţeles şi scop la nivelul concret, o să-l găsiţi la nivelul spiritual, unde poveştile sunt epice şi sacre. Când se va întâmpla acest lucru, va muri cine eraţi convinşi că sunteţi şi veţi deveni un mister pentru voi înşivă. Nu veţi mai pune întrebarea: „Cine sunt eu?”, ci vă veţi întreba, în schimb: „Ce sunt eu ?” – şi o să înţelegeţi că sunteţi făcuţi din acelaşi material din care sunt făcute stelele, că sunteţi Dumnezeu care apare în forma fiinţei voastre. Sunteţi cu mult mai mult decât poveştile personale – şi încă mai aveţi atât de mult de descoperit despre potenţialul vostru.
De exemplu, o femeie pe care o cunosc a aflat că, atunci când era copil, mama ei (care fusese copleşită, în anumite momente, de povara de a creşte doi copii mici) câteodată o hrănea lăsând-o cu o sticlă cu lapte la gură, în loc să o legene şi să-i ţină sticla. M-am întrebat atunci cum a schimbat acest fapt, percepţia pe care femeia o avea asupra mamei sale: cu o zi înainte, nu ştiuse informaţia asta, iar astăzi, o ştia. Mama ei era aceeaşi persoană care fusese şi în ziua precedentă. Dar acum femeia era convinsă că descoperirea ei scotea la iveală faptul că fusese rănită într-un oarecare fel, astfel încât se simţea deprimată şi trădată. îşi dorea mult să nu fi aflat acest lucru despre mama ei. Deşi nu avea nicio dovadă că suferise din cauza acestui tratament pe când era copil, a născocit imediat o poveste, în care părintele ei rece şi abuziv o maltratase.
Când ne lepădăm de poveştile noastre negative, lipsite de originalitate, cum ar fi: „Mama mea era egoistă şi m-a neglijat.”, o putem iubi şi accepta aşa cum este ea. Putem înceta să ne dorim ca trecutul nostru să fi fost diferit, să ne obsedeze modul în care lucrurile ar fi putut fi, dacă mama şi tata ar fi fost părinţii care doream noi să fie. Putem aprecia darurile pe care au reuşit să ni le ofere, în loc să ne concentrăm pe ce nu ne-au oferit. Povestea noastră nouă, pozitivă, despre un tată absent, ar putea fi povestea unui copil care a învăţat valoarea independenţei. Putem să renunţăm la vechea poveste despre bunicii care îi judecau pe alţii şi erau aspri, şi să scriem o alta despre cum ne-au învăţat că, atunci când îi judeci pe alţii, sfârşeşti prin a provoca durere şi nefericire – ţie însuţi şi altora. În această nouă poveste, putem celebra faptul că am fost învăţaţi să preţuim toleranţa. Dacă am scrie astfel de poveşti pentru vieţile noastre, am putea să eliminăm majoritatea vizitelor la psihoterapeut.
Alberto Villoldo – Cele patru introspecții

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176, sau trimite un e-mail pe adresa radufatulescu@yahoo.ro.

Radu FătulescuTerapeut Reiki și Theta Healing

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s