Vindecarea păcatului originar

Cu toţii am interiorizat povestea iudeo-creştină a alungării noastre din Paradis, când am fost separaţi de Creatorul Divin. Această poveste falimentară ne impregnează vieţile – fie că am fost crescuţi într-o atmosferă religioasă sau nu – provocându-ne multă suferinţă. Astfel încât, dacă vrem să ne vindecăm rănile la fiecare nivel, este crucial să renunţăm la acest mit şi să creăm unul nou. Această legendă este „povestea originară”, cu Eva şi şarpele ca făptaşi, Adam ca victimă şi Graţia Divină ca unica putere care îi va salva pe ei (şi pe noi). Deoarece credem această poveste, îi botezăm pe copii, pentru ca ei să nu fie pedepsiţi pentru păcatul originar, cu care se presupune că s-au născut. Iar păcatul mamei originare dă naştere tuturor complexelor noastre materne: Poate că, dacă Eva ar fi fost o mamă bună şi s-ar fi gândit mai mult la noi – în loc să se gândească la ea însăşi – nu am fi în situaţia neplăcută în care suntem astăzi. În cele din urmă, mitul lui Dumnezeu, ca salvator, ne menţine separaţi de propria Divinitate, făcându-ne să depindem de o forţă exterioară, pentru a ne salva de blestemul aruncat asupra noastră, ca pedeapsă pentru păcatele strămoşilor.
Adam si Eva
Când ne eliberăm de vechiul mit al căderii din graţie, putem să redescoperim Eden-ul originar în natură – şi să ne simţim confortabil în acea casă. Am fost condiţionaţi să ne gândim la lumea naturii ca fiind frumoasă şi inspirând respect – dar şi înspăimântătoare (spre deosebire de protejata şi cultivata Grădină a Edenului). Copii fiind, am fost învăţaţi că pădurea este plină cu vrăjitoare şi lupi înşelători, care vânează fetiţele. Ca adulţi, credem că marele spaţiu liber este populat de animale violente, care ne-ar sfâşia în bucăţi într-o secundă; şi că Mama Natură este capricioasă şi crudă şi ne atacă la întâmplare, prin valuri uriaşe, furtuni cu fulgere, cutremure şi tornade care îi smulg de lângă noi pe cei dragi. Vedem natura ca pe ceva care trebuie cucerit şi îmblânzit, ca pe un tufiş bine tuns, sau o peluză căreia i s-a dat, cu meticulozitate, o formă specială.
Când ne lepădăm de povestea aceasta, descoperim că nu am părăsit niciodată Grădina Edenului. E posibil să credem că Dumnezeu a creat natura, dar nu credem că Divinul sălăşluieşte în interiorul copacilor, al oceanelor sau al stâncilor. Noi îl concepem pe Dumnezeu ca pe o entitate cu mult deasupra noastră, care trăieşte în Ceruri şi vine în inimile noastre, numai dacă îl invităm şi ne umilim cu adevărat, recunoscându-ne multele noastre păcate. Sau, nu credem de loc în Divin şi nu ne putem imagina că sacrul este prezent în fiecare frunză, trotuar şi picătură de apă. Râdem de ideea că suntem deja în Paradis.
De fapt, majoritatea oamenilor nu realizează că, în ciuda tuturor acelor picturi splendide ale unui Rai celest, care ne umplu muzeele şi ne inspiră imaginaţia, în realitate, Iisus a spus că regatul cerului este peste tot în jurul nostru, chiar acum. în mod asemănător, Laika cred că regatul cerului este în interior şi în exterior – înăuntrul nostru, deasupra noastră, dedesubtul nostru şi pretutindeni în jurul nostru – şi doar incapacitatea noastră de a-l percepe ne face să fim proscrişi, iar orbirea aceasta ne aduce suferinţă. Când misionarii le-au spus prima dată oamenilor din tribul Laika că sub pământ se găseşte iadul, ei au fost nedumeriţi. Pentru ei Pământul era domeniul Marii Mame, ale cărei sol şi ape fertile le asigurau hrană şi îi întreţineau pe toţi – astfel încât numai o persoană alienată mintal ar putea trăi cu iluzia că suntem departe de Grădina sacră în care ne-am născut.
Încă mai trăim în Grădina luxuriantă a Divinului, dar nu este suficient să înţelegem acest lucru, doar la nivelul intelectului – cel al jaguarului. Dacă vrem s-o experimentăm ca pe un Paradis, trebuie să o simţim astfel în fiecare celulă şi os, într-un mod sacru, de la nivelul păsării colibri. Laika numesc asta ayni – sau relaţia corectă cu natura (Ayni înseamnă reciprocitate, echilibru, dar şi armonie. Este considerată a fi relaţia corectă, un schimb sacru, sau o muncă făcută în comun, pentru beneficiul tuturor. Daca daţi, veţi primi şi dacă primiţi, trebuie să daţi înapoi, aceasta este una dintre legile tradiţiilor mistice incaşe, care se regăseşte şi astăzi în micile sate de munte.
Ayni este o cale a vieţii creată de către incaşi, de care a depins însăşi supravieţuirea lor. A practica Ayni cu toată lumea şi cu tot ceea ce ne înconjoară, ajută la deschiderea inimii.  Când suntem în ayni, nu trebuie să ne temem de natură. Numai când nu suntem în echilibru, putem fi ucişi de un fulger, de o panteră sau de un microb – de fapt, pentru Laika nu există nicio diferenţă între a fi ucis de o panteră, sau de un microb. În Vest, tindem să credem că o moarte este cauzată de o boală iar cealaltă de un accident, dar Laika cred că trebuie să fim într-o ayni corectă, atât cu panterele, cât şi cu microbii – altfel ambii ne vor privi ca pe un fel de mâncare. Când suntem în ayni, nu mai facem parte din lanţul lor trofic.
De fapt, practicile medicale ale Protectorilor Pământului se bazează pe ideea că trebuie să ne realiniem cu natura şi să ne întoarcem la echilibru, iar atunci sănătatea noastră naturală va reveni. Aceasta este o idee foarte diferită de viziunea vestică asupra corpului, ca fiind un sistem care o ia razna inexplicabil şi, când nu funcţionează la un nivel optim, trebuie reparat cu operaţii şi antibiotice care ucid microbii. Când suntem în ayni, paradisul e casa noastră; iar sănătatea fizică, mentală şi emoţională este dreptul nostru din naştere. Descoperim că nu am părăsit niciodată Edenul.
Odată, acum mulţi ani, mergeam pe lângă fluviul Amazon, împreună cu doi şamani, şi am ajuns într-un luminiş. Mi-au spus să traversez iarba şi să intru în junglă, să văd ce se va întâmpla. Când am trecut pajiştea şi am păşit în pădurea tropicală, am auzit cântecul ei: sporovăială macacilor, a papagalilor, maimuţelor şi insectelor. Am făcut primul pas, apoi al doilea şi, la al treilea pas, jungla a devenit tăcută. Nu-mi venea să cred. Şamanii au explicat: „Animalele ştiu că nu aparţii acestui loc, că ai fost aruncat afară din Grădină”. M-am gândit că era absurd – cu siguranţă că animalele miroseau rămăşiţele deodorantului şi pudra pentru picioare, chiar dacă nu le mai folosisem de câteva săptămâni. Apoi am văzut doi băştinaşi gătind un boa constrictor, pe o limbă de pământ de la marginea râului şi mi-a venit o idee. M-am apropiat de ei, m-am prezentat şi am întrebat dacă puteam lua puţină grăsime de şarpe, pe care ei o adunaseră într-o conservă de tinichea. Au fost fericiţi să mă servească. M-am întors la prietenii mei, şamanii, m-am dezbrăcat şi m-am mânjit cu grăsime, convins că păsările, maimuţele şi celelalte creaturi o vor mirosi pe mine şi vor crede că eu eram doar un şarpe care alunecă prin pădurea tropicală şi astfel îşi vor continua cântecul. Duhnind a grăsime de boa, am făcut cu încredere un pas în junglă şi apoi un altul, dar, la al treilea pas, totul a tăcut din nou. Singura diferenţă era că, de data asta, puteam să aud bâzâitul a vreo şase sute de muşte, care se roteau în jurul meu, atrase de duhoare.
Zece ani mai târziu, după ce învăţasem metodele Protectorilor Pământului, am descoperit că, atunci când păşeam în pădurea tropicală, animalele şi insectele care îmi simţeau prezenţa mă recunoşteau ca pe cineva care trăia în Grădină, iar pălăvrăgeala, cârâielile şi cântările continuau neîntrerupte, chiar şi atunci când pătrundeam adânc pe tărâmul lor. Ele ştiau că eram cineva care preamărea frumuseţea pământului – cineva asemenea lor. Ajunsesem să înţeleg că, pentru a fi în armonie cu Grădina, trebuia să-mi abandonez povestea, mitul pe care îl crezusem – acela că fusesem exilat din natura mea originară, că nu mai puteam vorbi cu Dumnezeu sau cu râurile şi copacii şi să mă aştept să-mi răspundă. Am încetat să mai cred că eram blestemat să rămân un paria, pe vecie. Devenisem povestitorul vieţii mele.
Alberto Villoldo – Cele patru introspecții

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail la adresa radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea beneficiarului, pentru ședințele desfășurate la cabinet.

Radu Fătulescu – Terapeut Reiki și Theta Healing

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s