Cum suntem programați și cum să ne reprogramăm

În linii mari toți avem aceleași programe pe baza cărora funcționăm, în cea mai mare parte fără a fi măcar conștienți de acest lucru. Acestea ne-au fost induse și transmise din generație în generație, prin părinții, bunicii sau străbunicii noștri, cărora le-au fost transmise la rândul lor de către părinții, bunicii și străbunicii lor, cărora le-au fost induse de cei care au stăpânit și stăpânesc lumea prin religie, biserică, școală, politică, sau mass-media. Scopul? Unul foarte simplu: să ne țină în frică și ignoranță pentru a ne putea manipula și stăpâni. Dintre cele mai întâlnite astfel de programe menționăm: Păcatul originar, Izgonirea din Paradis, Eva, Șarpele, Cunoașterea este periculoasă, Banul este ochiul dracului, Monogamia, etc.

NLP

Cum scăpăm de aceste programe și ce punem în loc? Primul pas este conștientizarea, pe care tocmai am realizat-o. Aceasta a rezolvat deja problema într-o proporție cel puțin 50%. Pentru că nu poți lucra cu o problemă pe care nu ști sau nu accepți că o ai. Pentru restul avem la îndemână o serie de tehnici. Algoritmul pe care îl aplic eu în general este următorul, cu diferențele de rigoare cerute de specificitățile fiecărui caz și fiecărui individ în parte:

I. Un overview asupra probleme și backgroundului personal.

II. Investigarea și curățarea chakrelor, aurei. și reconectarea corpurilor fizic, mental, emoțional/sufletesc și spiritual cu mâinile.

III. Curățare totală și profundă „verbală” la bulk, recalibrare și reconectare.

IV. Lucrul aprofundat pe problemele specifice prin metode Theta Healing, Șamanism, Hoponopono, Psihanaliză, NLP etc.

În fiecare secundă, milioane de informații ne inundă ființa prin simțuri. Dar conștientul nostru procesează poate cel mult 14 informații pe secundă. Milioane și milioane de informații se evaporă și experiențele noastre conștiente nu conțin practic informații aproape deloc. De vreme ce nu suntem conștienți cu adevărat de ceea ce se întâmplă la un moment dat, tot ce putem să facem este să nu ne mai luptăm, ci să avem încredere. Este vorba despre a ne asuma responsabilitatea absolută pentru tot ceea ce se întâmplă în viață. Nu suntem niciodată de vină, dar suntem totdeauna responsabili.
Când ștergem ceva din calculator informația respectivă ajunge în coșul de gunoi. El este în calculator, dar nu mai este în câmpul nostru de percepție. Ceea ce trebuie să facem este să ștergem informația permanent și complet, și pentru asta folosim formatarea hard disk-ului.
Ne putem trăi viața în două feluri, prin intermediul amintirilor sau prin intermediul inspirației. Amintirile sunt programe vechi, recurente. Inspirația este mesajul de la Divinitate. Vreți să trăiți călăuziți de inspirație. Singura cale de a auzi vocea Divinității și de a primi inspirația este prin ștergerea tuturor amintirilor. Trebuie doar să facem curățenie.
Divinitatea este starea noastră zero – ca atunci când nu avem nici un fel de limite. Niciun fel de amintiri. Nicio identitate. Nimic altceva decât Divinitatea. În viață avem cu toții momente în care vizităm acea stare zero, dar în cea mai mare parte a timpului suntem plini de gunoaie – pe care noi le numim amintiri – care ies la suprafață.
Mintea noastră are o viziune îngustă despre lume, și acea viziune este nu numai incompletă, ci și impură. Conform experimentelor realizate rezultă faptul că de fapt creierele noastre ne spun ce să facem înainte ca noi să decidem dacă să întreprindem sau nu acel lucru, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a Legii Liberului Arbitru, fiind astfel un act de ostilitate împotriva Universului, iar acesta, pentru a proteja Creația ne deconectează de la sursa de energie, de lumină, de iubire necondiționată, și atunci apar problemele și bolile.
Nimic nu există în punctul zero, nici un fel de probleme, nici măcar nevoia de a avea intenții. Doar două legi conduc existența: inspirația insuflată de Divinitate și amintirile stocate în subconștient, inspirația fiind ceva cu totul nou, iar amintirile reprezentând latura veche a eului. Zero este locul de odihnă al nostru și al Divinității, locul de unde curg în mod lin și firesc toate binecuvântările: bogăția, sănătatea și pacea.
Acolo, la Sursă, în starea zero, suntem capabili să discernem între amintiri și inspirație. Singurul lucru pe care îl putem face este să ne iubim, să ne iertăm, și chiar să mulțumim pentru o problemă pe care o avem. Purificând acest aspect, ne asigurăm că Divinitatea are posibilitatea să ne dăruiască inspirația.

 

Pentru programări puteți trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro sau suna la numărul de telefon 0724 511 176.

Plata se poate face pe bază de donație la latitudinea clientului (pentru terapiile desfășurate la cabinet).

Radu Mihai Fătulescu – Terapeut Theta Healing, Șamanism, Ho’ponopono și Holistic

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s