Terapia de 21 de zile prin frecvențe sacre și inducții

Totul în univers este energie și aceasta vibrează pe anumite frecvențe. Acestora le sunt asociate sunete, numere, emoții, gânduri, sentimente, culori, sau cuvinte. Toate acestea influențează starea noastră, modul în care ne raportăm la lumea exterioară, și în care această reacționează asupra noastră, numai că noi nu percepem întotdeauna aceste lucruri. Frecvențele care se divid la 2 sunt duale, provocând conflicte, boli și sentimente negative. Frecvențele care se divid la 3 sunt benefice, aducând rezolvarea conflictelor și ieșirea din dualitate. Trecerea muzicii de la frecvența benefică de 432 de Hz la cea conflictuală de 440 de Hz pe care o ascultăm și în prezent, s-a realizat, poate că nu întâmplător în timpul Primului și Celui de al Doilea Război Mondial. Prima etapă a avut loc în 1917 și a fost dictată de către American Federation of Musicians, având impact doar asupra Statelor Unite ale Americii. În anul 1940, Ministrul Propagandei Naziste, Gobbels, a impus și el această măsură, iar în 1953, Organizatia Standardelor Internationale (ISO – International Standards Organization), a făcut ca situația să devină mondială.

frecvente sacre

Există 9 astfel de frecențe sacre, care corespund unor chakre, emoții, lucruri sau energii, ele fiind guvernate de numerele 3, 6 și 9:

174Hz = 1+7+4=12=1+2= 3

Restabilește premizele asigurării nevoilor de bază: hrană, adăpost, siguranță, sex. Vindecă chakra de bază și realizează împământarea.

285Hz = 2+8+5=15=1+5= 6

Ne deschide porțile cunoașterii cuantice.

396hZ = 3+9+6=18=1+8= 9

Produce eliberarea de frică și de vinovăție.

417 hZ = 4+1+7=12=1+2= 3

Determină soluționarea situațiilor rămase nerezolvate.

528Hz = 15=1+5= 6

Repară, activează și conectează ADN-ul și aduce miracole în viața noastră.

639Hz = 18=1+8= 9

Ne face să avem relații mai bune cu oamenii și cu noi înșine.

741Hz = 12=1+2= 3

Ne reconectează cu intuiția noastră.

852 Hz = 15=1+5= 6

Restaurează ordinea spirituală.

936Hz = 18=1+8= 9

Ne activează glanda pineală și ne facilitează accesarea energiei divine.

Pentru a crea bazele schimbării, vindecării și evoluției noastre, este foarte important să urmăm o cură de 21 de zile de recalibrare a tuturor sistemelor noastre pe aceste frecvențe. 21 este de asemenea multiplu de 3, reprezintă de 3 ori 7, o altă cifră sacră/magică, și reprezintă intervalul necesar pentru a ne reprograma până la nivel celular.

În urma acestei terapii vom observa că din interiorul nostru ne vin gânduri, sentimente, idei și emoții tot mai pozitive, că suntem mai sănătoși, că avem mai multă încredere în noi, relații mai bune cu oamenii, că ne schimbăm perspectiva supra trecutului și suntem din ce în ce mai lipsiți de griji și mai încrezători asupra viitorului. Putem constata de asemenea că ne vom schimba locul de muncă, descoperind activități care ne corespund mai bine, le desfășurăm mai eficient și ne fac să ne simțim mai împliniți, și alte schimbări pozitive la care nici nu visam înainte.

Pentru programări mă puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176, sau trimite un e-mail la adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Plata se poate face pe bază de donație la latitudinea clientului (pentru terapiile desfășurate la cabinet).

Radu Mihai FătulescuTerapeut Theta Healing

 

Anunțuri

Un răspuns la „Terapia de 21 de zile prin frecvențe sacre și inducții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s