Sistemul Theta Healing – IX: Cele Șapte Planuri ale Existenței

Cele Şapte Planuri ale Existenței ne oferă un vehicul conceptual prin care să înţelegem cum şi de ce lumea funcţionează la nivelurile fizic şi spiritual şi ce legătură au acestea cu noi. Cele Şapte Planuri ne arată cum să întelegem conceptul de Atoatecreator. Doar prin Atoatecreator vom putea să învăţăm cum să facem vindecări fizice, să progresăm spiritual şi să găsim iluminarea.

Cele 7 Planuri ale Existenței

Cele Şapte Planuri ale Existentei sunt impărţite în grade şi câteodată dau impresia că sunt 12 sau mai multe. Planurile Existenței nu sunt dimensiuni. Sunt mii de miliarde de dimensiuni în al Şaselea Plan al Existentei, acestea fiind guvernate de Legea Timpului.

Odată ce au fost înţelese, toate Planurile au capacitatea de a vindeca. Fiecare Plan este guvernat de propriile condiţii, reguli, legi şi angajamente. Noi respectăm toate Planurile şi pe cei care au dobândit mari capacităţi de vindecare prin ele. Totuşi, scopul acestei cărţi este acela de a vă învăţa cum să accesaţi capacităţi din Al Şaptelea Plan al Existenţei, folosind numai lubirea Necondiționată a Creatorului a Tot Ceea Ce Există.

Prin Atoatecreator vom fi capabili să obţinem vindecări, responsabilităţi şi rezultate instantanee. Când realizăm vindecări prin intermediul Celui de-al Şaptelea Plan, nu avem nici o obligaţie faţă de contractele şi condiţiile care guvernează primele şase Planuri ale Existenței.

Este adesea necesar să ne eliberăm de jurăminte, de promisiuni, de reguli sau de obligaţii ancestrale, ce ţin de primele Şase Planuri ale Existenţei. Pe măsură ce explorăm aceste Planuri, în paginile ce urmează, vom descoperi şi vom şterge multe astfel de Convingeri şi de obligaţii despre care s-ar putea să nu ştim că le avem.

Atoatecreatorul există pretutindeni. Energia creaţiei există pretutindeni. Este peste tot în jurul nostru. Suntem făcuţi din ea. Noi suntem Cele Şapte Planuri ale Existenţei.

Primul Plan

Acesta este Planul puterii Pământului-Mamă. Este reprezentat de cristale, de minerale, roci, de sol și de subsol, pe scurt spus este platul regnului mineral.

Al Doilea Plan

Este Planul copacilor şi plantelor, adică al regnului vegetal. Oamenii vegetali împreună cu spiritele pământului/aerului interpretează dansul sacru pentru interconectarea dintre primul şi al treilea Plan şi transmigrarea forţei vieţii pentru a fi folosită de animale.

Al Treilea Plan

Acesta este Planul realităţii umane pe care am creat-o noi. Este regnul oamenilor și animalelor.

Între al Treilea şi al Patrulea Plan, există un loc în care sunt ţinute spiritele care au ratat şansa de a evolua spre următorul Plan. Acestea sunt „spiritele nesupuse” (rătăcitoare) de care ne vom ocupa pe larg într-un articol viitor.

Al Patrulea Plan

Acesta este Planul spiritelor ancestrale, a totemmurilor animale şi a puternicilor şamani-şefi care sunt invocaţi pentru vindecare.

Al Cincilea Plan

Acesta este Planul îngerilor păzitori, al îngerilor, Arhanghelilor, Maeștrilor Ascensionați și Înălțați, al călăuzitorilor spirituali şi al spiritelor întunecate. De fiecare dată când un iniţiat se conectează la aceste fiinţe, va ajunge în acest Plan. Acesta este Planul dualismului şi al „ego”-ului, care poate fi atât negativ, cât şi pozitiv. Vindecătorii care lucrează cu conexiuni în acest Plan pot fi pătrunşi de temeri şi chiar pot avea programe cu teama de a fi „atacaţi”. Al cincilea Plan este Planul astral.

Al Şaselea Plan

Acesta este Planul Legilor: Legile Timpului, Magnetismului, Gravitatiei, Luminii, Iubirii, Empatiei, Sunetului, etc., care împreună creează însăşi „țesătura” universului.

Al Şaptelea Plan

Acesta este Planul Atoatecreatorului. Este Planul la care ajungem pentru manifestarea cea mai înaltă, pentru vindecări instantanee şi pentru citiri. Este locul siguranței, al iubirii şi al existenței pur şi simplu.

Al Şaptelea Plan al Existenței

Al Şaptelea Plan al Existenței reprezintă energia pură a Creatiei; cuprinde Tot Ce Există. Acesta este Planul existenței pur şi simplu. Dacă vindecătorul va folosi acest Plan pentru a face vindecări, acestea vor fi instantanee, deoarece boala va fi pur şi simplu re-creată şi transformată în sănătate pură. Spre deosebire de celelalte Planuri, în care vindecătorul poate fi obosit de vibrațiile Planului, acesta pur şi simplu ne înconjoară într-o energie a iubirii, în timp ce schimbă vibrația umană către perfecțiune. În acest Plan, omul va conştientiza brusc cât de uşor, de simplu şi fără efort poate să-şi re-creeze lumea.

Vindecătorii care folosesc această energie vor avea sănătatea perfectă.

Vindecătorul care foloseşte acest Plan poate folosi orice alt Plan fără a rămâne legat prin jurăminte şi obligații de vreunul dintre ele. Îşi va putea controla gândul şi va putea realiza și manifesta orice lucru instantaneu. Va putea să se elibereze de Convingerile ce îl leagă de paradigmele create de temeri. Unor vindecători le este teamă să folosească acest Plan, crezând că vor ajunge la „Dumnezeul lui Dumnezeu”, dar Creatorul ne spune că e doar un pas către implinirea dreptului nostru din naştere de a face parte din Tot Ceea Ce Există, fără nici un fel de separare. Ei se pot elibera de convingerile limitatoare care îi leagă de paradigma creată de teamă.

Bibliografie

Vianna Stibal – Înalță-te şi caută-L pe Dumnezeu

Vianna Stibal – Înalţă-te şi lucrează cu Dumnezeu

Vianna Stibal – Adevăr Divin

Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0724 511 176 sau trimite un e-mail pe adresa: radufatulescu@yahoo.ro.

Investiția este sub formă de donație la latitudinea clientului, pentru terapiile desfășurate la cabinet.

Radu Fătulescu – Maestru Reiki și Terapeut Psihologie Energetică, Șamanism, Theta Healing și Radiestezie

 

Anunțuri

2 răspunsuri la „Sistemul Theta Healing – IX: Cele Șapte Planuri ale Existenței

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s