Curățarea subconștientului și inconștientului de blocaje mentale, emoționale și energetice

Mintea noastră conștientă reprezintă doar vârful aisbergului întregului entității noastre. De aceea nu este suficient ca ea să fie curățată, optimizată și încărcată cu sugestii, gândire și atitudini pozitive. Acesta este Secretul pe care nu îl spune celebrul film Secretul, care vorbește despre Legea Rezonanței și despre faptul că noi atragem în viețile noaste lucruri, oameni, entități și valori de aceeași frecvență cu gândurile pe care le emitem. Dar, așa cum am spus la început, covârșitoarea majoritate a acestor forme gând este de natură subconștientă și inconștientă, fiind în afara puterii noastre obișnuite de influențare și control. Pentru a putea avea acces în aceste domenii trebuie să apelăm la tehnici de intrarea în stări de conștiință modificată, asigurându-ne în același timp și protecția necesară. O problemă nu poate fi rezolvată la nivelul la care a fost creată, ci la un nivel superior, așa cum spunea Albert Einstein.

subconstientul

Pentru a programa inconștientul și subconștientul cu intenții pozitive trebuiesc curățate mai întâi curățate blocajele energetice, mentale, emoționale, energetice, eterice, astrale, spirituale, genetice sau ancestrale prezente aici. Mai multe despre acest proces puteți citi în acest articol. Aceste blocaje provin în ordine din vieți anterioare, perioada intrauterină, intervalul 1-3 ani, și din viața prezentă, prin energiile negative, de frecvență joasă, emise de către noi sau împotriva noastră, din abuzuri, constrângeri, manipulări, decepții sau eșecuri.

Abia după aceea toate sistemele și corpurile noastre pot fi reprogramate pentru succes, prosperitate și sănătate. Și acest lucru trebuie făcut tot la un nivel superior și protejat. Trebuie să avem foarte multă grijă la ceea ce cerem, pentru că exact aceea vom primi, la un nivel profund, care poate scăpa percepției noastre.

Pentru programări vă invit să sunați la numărul de telefon 0724 511 176, sau să trimiteți un e-mail la adresa radufatulescu@yahoo.ro.

Plata se face pe bază de donație, la latitudinea clientului.

Radu Mihai Fătulescu – Terapeut Theta Healing și Holistic

Anunțuri

5 răspunsuri la „Curățarea subconștientului și inconștientului de blocaje mentale, emoționale și energetice

  1. Pingback: Terapie și vindecare prin retrospectiva vieții | Lumina Sinelui·

  2. Pingback: Cunoașterea, acceptarea, integrarea și sublimarea umbrei psihice și emoționale | Lumina Sinelui·

  3. Pingback: Deblocarea prosperității și abundenței | Lumina Sinelui·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s